Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, neagă faptul că ar fi putut exista o înțelegere cu Adrian Tudor încă din campania electorală. Primarul afirmă că acest lucru era imposibil de realizat, mai ales că Tudor a fost unul dintre cei mai vehemenți contracandidați. Edilul a mai precizat că dacă s-ar fi făcut o înțelegere de acest fel, atunci Tudor poate nu ar mai fi intrat în Consiliul Local.
„În privința domnului Tudor și dacă urmăriți campania electorală, nu se putea face o astfel de înțelegere. Cred că a fost cel mai vehement contracandidat pe care l-am avut în campania electorală. Dumnealui credea ca va fi primarul Municipiului Târgu Jiu, eu trebuia să-mi conduc echipa spre victorie și era imposibil să facem o înțelegere pentru că, dacă am fi făcut o astfel de înțelegere, poate Adrian Tudor nu ar mai fi fost în Consiliul Local. Adică, prin modul în care a dus această campanie electorală a reușit să obțină un număr mare de voturi”, a declarat primarul Romanescu.
Analiza social democraților
Organizația municipală a social democraților se află într-o perioadă de analiză a rezultatelor de la alegerile locale, iar acest lucru a scos în evidență faptul că Adrian Tudor a avut secții în care a reușit să adune 150 de voturi. „Noi suntem într-o perioadă de analiză la organizația municipală și avem în vedere numărul de voturi pe care l-a luat fiecare candidat de la alegerile locale. În toate secțiile din Târgu Jiu, locul trei, după mine și Iulian Popescu, a fost Adrian Tudor. A avut secții în care a luat aproape 150 de voturi”, a încheiat Romanescu.