Curtea Constituțională a României urmează să analizeze două cereri pentru anularea primului tur al alegerilor prezidemțiale 2024.
Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, cele două cereri au fost depuse de doi candidați la președinție, respectiv Sebastian Constantin Popescu, din partea Partidului Noua Românie, și Cristian Vasile Terheș, susținut de PNCR.
Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
Asta înseamnă că în următoarea perioadă judecătorii de la Curtea Constituțională trebuie să analizeze argumentele pe care le-au adus cei doi în aceste contestații, pentru că legea este clară când vine vorba despre anularea votului, respectiv trebuie să fie aduse dovezi certe în ceea ce privește frauda sau alte nereguli care au influențat alegerile și care influențează și turul al 2-lea.
Potrivit legii, alegerile pot fi anulate în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă, iar ordinea candidaților din al 2-lea tur să fie influențată.
„Art. 52. – (1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susține că, în cazul în care există motive întemeiate, Curtea Constituțională poate anula primul tur al alegerilor prezidențiale.