Ultima oră

O româncă din Suedia a rămas fără 100.000 de euro după ce a fost păcălită de un bărbat din Vâlcea

Un bărbat de 44 de ani din Vâlcea este acuzat că ar fi înșelat o româncă stabilită în Suedia și ar fi lăsat-o fără 100.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, suspectul – de altfel însurat – ar fi amăgit-o pe victimă că o iubește și că vrea să trăiască alături de ea. Ca să-și asigure o viață îmbelșugată, ar fi convins-o să investească alături de el în criptomonede.

Femeia de 50 de ani i-a trimis banii și a așteptat timp de doi ani, însă individul a uitat povestea de amor, nu i-a returnat nici suma și nici vreun profit din presupusa investiție.

În cele din urmă, păgubita l-a reclamat, iar polițiștii au descins la mai multe adrese care au legătură cu cazul. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat telefoane și laptopuri în valoare de 40.000 de lei.

Individul a fost reținut, însă instanța a dispus cercetarea lui sub control judiciar.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *