Eveniment

Trei bărbați încătuşaţi, după o altercaţie pe terasa unui magazin din Borăscu

Trei bărbați din comuna Borăscu au ajuns în arest, duminică, în urma unei altercații. Agresorii, clienți ai unei terase din localitate, s-au luat la bătaie alte persoane aflate pe terasa unui magazin din localitate, în urma unor discuții în contradictoriu. Scandalul a pornit între trei localnici și doi frați.

„La data de 30 august, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, toți din comuna Borăscu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de încăierare şi tulburarea ordinii si liniştii publice. În seara zilei de 28 august, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că în zona unui magazin, din comuna Borăscu, a avut loc un scandal între mai multe persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce trei localnici de 25, 29 și 43 de ani, se aflau la o masă, pe terasa magazinului din comună, după un schimb de replici, între aceştia și doi frați, de 32 și 40 de ani, din aceeași localitate, a izbucnit un conflict spontan, aceștia lovindu-se reciproc. Patru dintre participanții la încăierare au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *