Ultima oră

Câți angajați are societatea din Craiova cu care ar putea să fuzioneze CE Oltenia!

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, pe lângă reducerile de cheltuieli și de funcții de conducere de la companiile care produc energie electrică, că cei de la Complexul Energetic Oltenia ar urma să fuzioneze cu Societatea Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Proiectări Mine pe Lignit din Craiova. Conform celor de la Ministerul Energiei, firma respectivă a fost înființată în anul 1967. Surse din cadrul CE Oltenia afirmă că proiectele în zona de minerit au fost făcute de societatea respectivă în ultimii ani.

,,Societatea Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Proiectări Mine pe Lignit SA furnizează pe piața românească servicii de cercetare și dezvoltare experimentală în alte științe naturale și inginerie. ICSITPML a fost înfiinţat în 1967 ca o necesitate firească a dezvoltării industriei miniere din Oltenia. În această zonă urma să se facă deschiderea şi punerea în exploatare a şase mari bazine miniere (Rovinari, Motru, Jilţ, Gilort – Amaradia, Berbeşti şi Husnicioara), cu producţia cărora trebuia să se alimenteze cinci centrale termoelectrice ce asigurau o parte importantă din baza energetică a ţării. SC Institutul de Cercetare Stiintifica, Inginerie Tehnologica si Proiectari Mine pe Lignit SA este societate pe actiuni, cu capital majoritar de stat”, se arată pe site-ul ministerului de profil.

Câți angajați mai are această societate?

Societatea respectivă ar mai avea în momentul de față opt angajați, conform unor surse. „Societatea respectivă a făcut de mai mulți ani proiecte în zona minieră pentru Complexul Energetic Oltenia. Știu că erau specialiști acolo, în trecut, însă nu mai știu ce este acum. Cred că mai sunt opt angajați acolo”, ne-a relatat un fost director din cadrul companiei energetice.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *