Ultima oră

O bancă i-a transferat din greșeală unui american în cont 81 de miliarde de dolari

Citibank i-a transferat din greșeală unui client din SUA 81 de miliarde de dolari în cont. Greșeala a fost sesizată abia după câteva ore, de un al treilea angajat implicat în operațiune.

Citibank și-a creditat, în mod eronat, un client cu 81 de miliarde de dolari. În fapt, a vrut să-i trimită doar 280 de dolari, conform Financial Times, citat de Profit.

Plata a fost inversată câteva ore mai târziu, doar după ce un al treilea angajat a observat situația.

„Deși nu a avut niciun impact asupra băncii sau clientului nostru, episodul subliniază eforturile noastre continue de a continua eliminarea proceselor manuale și automatizarea controalelor”, a transmis banca.

Este însă un nou episod la aproape 5 ani după ce a trimis din greșeală 900 de milioane de dolari creditorilor implicați într-o bătălie controversată pentru datoria grupului de cosmetice Revlon.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *