Actualitate

Când vor începe lucrările la noile centuri ocolitoare din Gorj

Lucrările la centurile ocolitoare ale municipiului Motru, orașului Bumbești-Jiu și comunei Bălești ar putea începe la sfârșitul acestei veri.

Primarii localităților Motru, Bumbești-Jiu și Bălești au primit o informare de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere privind începerea lucrărilor la centurile ocolitoare. Cele trei investiții vor fi realizate din fonduri europene. Traseele au fost stabilite deja. Noile șosele urmează să fie realizate pe terenuri agricole. Cetățenii vor fi despăgubiți. Primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, afirmă că centura ocolitoare care va fi realizată în localitate este foarte importantă pentru decongestionarea traficului rutier pe DN 67, dar și pentru că face legătura cu viitorul parc industrial.

“CNAIR-ul ne-a informat că vor fi începute lucrările la varianta ocolitoare Bumbești-Jiu-Bălești-Motru, cred că undeva pe la sfârșitul verii. Nu pot spune dacă vor fi de durată aceste lucrări, acum, depinde și de ce se întâmplă. Este extraordinar de importantă, că face legătura și cu noul parc industrial și a doua chestiune care are o importanță majoră este descongestionarea traficului pe DN67. În ultima perioadă, ne confruntăm cu o serie de ambuteiaje. Este o aglomerație extraordinar de mare pe acest drum național, este o nebunie. La anumite zone de vârf, este tragic”, a precizat Mădălin Ungureanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *