Actualitate

Șeful medicilor de familie din Gorj spune că are pensia mai mică decât a unui miner

Președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj, doctorul Mihai Moisescu, a ieșit la pensie. Doctorul nu este însă mulțumit de cuantumul pensiei și a decis să își continue activitatea la cabinetul de medicină de familie. Are 75 de ani, însă continuă să activeze în domeniul în care a lucrat peste 45 de ani. Pensia pe care o primește este puțin peste 3.500 de lei. Adică la jumătate față de mulți dintre pensionarii din cadrul Complexului Energetic Oltenia pe care îi are pacienți.

Medicul Mihai Moisescu a declarat că are însă colegi care au pensia sub salariul minim pe economie și care, de asemenea, sunt nevoiți să lucreze în continuare. Prin urmare, pe lângă pensie, încasează și banii din activitatea depusă în cadrul cabinetelor medicale.
Mihai Moisescu este de mai mulți ani președinte al Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj. Organizația numără peste 200 de medici de familie.

„Acesta este adevărul. Sunt foști angajați din carierele miniere care au pensia mult mai mare decât a mea sau a unora dintre colegii mei. Din acest motiv mulți își continuă activitatea mult după vârsta de pensionare. Și eu am decis să lucrez în continuare. Banii din pensie se adună în cont pentru că o să am nevoie probabil din momentul în care nu o să mai pot să lucrez”, a precizat medicul Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *