Ultima oră

11 persoane au fost reținute pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani

Unsprezece persoane sunt cercetate în două dosare penale instrumentate de procurorii din judeţul Cluj, fiind bănuite că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani. Şapte dintre inculpaţi au fost arestaţi preventiv.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite asupra unei minore în vârstă de 13 ani”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.

”La datele de 10.04.2025, respectiv 14.04.2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Dej a dispus arestarea preventivă a şapte persoane, iar faţă de patru persoane s-a dispus măsura controlului judiciar. În prezent, în cauze se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, au mai precizat procurorii.

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *