
Surpriză de proporții în Gorj unde George Simion, candidatul AUR la funcția de Președinte al României, a obținut 71.744 de voturi (49,54%) și câștigat alegerile în toate cele 70 de localități ale județului, în contextul în care PNL și PSD au împreună 67 de primari și doar trei comune sunt conduse de aleși ai AUR. Cea mai categorică victorie a fost obținută de Simion la Rovinari (68,01%), în fieful primarului liberal Robert Filip.
Pe locul al doilea s-a situat Victor Ponta, fost premier și deputat de Gorj, care a fost votat de 30.925 de votanți (21,35%).
Abia pe locul al treilea s-a situat candidatul Alianței PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, cu 22.930 de voturi (15,83%). Antonescu a obținut locul secund la Runcu, Telești, Arcani, Godinești, Câlnic, Bustuchin, Roșia de Amaradia, Mătăsari, Țicleni, Bărbătești, Licurici, Dănciulești, Hurezani, Vladimir, Săulești, Negomir, Samarinești, Bolboși, Turceni și Turburea.
În municipiile Tg-Jiu și Motru, surpriza a fost și mai mare, în contextul în care, după Simion și Ponta, pe locul al treilea s-a clasat Nicușor Dan, iar Crin Antonescu s-a situat pe poziția a patra, cu 14,7%, respectiv 12,22%.




