
Constantin Popescu, fost membru al directoratului CE Oltenia, crede că viitorul guvern ar trebui să reducă numărul de șefi din cadrul Complexului Energetic Oltenia, dar și lefurile acestora.
În plus, primarul liberal al orașului Turceni afirmă că actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, ar trebui “tras pe loc secund”. Constantin Popescu îl acuză că „a cam vândut iluzii” în privința promisiunilor legate de prelungirea vieții Complexului Energetic Oltenia.
“Cred că în CEO ar trebui făcută o epurare, pentru că CEO bate pasul pe loc de 5 ani. Cred că, în primul rând, ar trebui să umble la structura de conducere, la salarizările structurii de conducere. Cred că domnul ministru a cam uitat sau ne-a cam vândut iluzii, deși eram optimiști, acum ceva timp, și eu chiar am fost optimist că va face demersuri în privința planului de restructurare, se pare că domnul ministru al Energiei are un talent extraordinar de a ne îmbrobodi cu iluzii, iar oameni de genul acesta cred că ar trebui trași pe locurile secunde, pentru că România nu mai are nevoie de iluzii. Discutăm de proiecte mari în infrastructura energetică pe care nimeni nu le explică, centrala de la Iernut, de la Medgidia, marile proiecte pe gaze de la Turceni, Craiova. Toată lumea se ferește, în schimb, toată lumea iese la înaintare cu 2-300 de kilowați pe UATT-uri și spunem că am mișcat lumea. Cred că și în Ministerul Energiei și în companiile subordonate ministerului ar trebui făcută o analiză riguroasă și să înceapă cu salarizarea, să fie decentă și acolo, pentru că sunt niște salarii fabuloase, am fost acolo, știu cât a fost salariul și mă uit și ce s-a livrat din partea CEO, salarizarea aceea nu merită. În primul rând, îmi doresc să introducă acei indicatori de performanță făcuți de minister, nu de către conducerile companiilor, care să fie cuantificabili pe realizări și investiții cu termene concrete. Nu știu dacă Ministerul Energiei este foarte departe de întârzierile unor proiecte majore, cum ar fi centralele, pentru că, fiind acolo, știu că au fost întârzieri foarte mari, pentru că anumite documente au fost ținute în sertarele Ministerului Energiei”, afirmă primarul orașului Turceni.




