Dezvăluiri

Fost lider din CE Oltenia: ”De ce să închizi un grup pe cărbune care merge la cheie și să faci unul pe gaz?”

Manu Tomescu, fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, crede că Ministerul Energiei ar trebui să renunțe la realizarea grupurilor pe gaz la CE Oltenia.

Planul de restructurare revizuit al Complexului Energetic Oltenia prevede realizarea unor grupuri pe gaze la Termocentralele Turceni și Ișalnița. Aceste investiții sunt întârziate cu aproximativ 3 ani. În aceste condiții, Manu Tomescu, fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, crede că Ministerul Energiei ar trebui să renunțe la realizarea grupurilor pe gaz la CE Oltenia, pentru că sunt o soluție de tranziție pentru o perioadă de maximum 10 ani.

„Eu cred că ei trebuie să revizuiască de urgență tot ceea ce au scris și tot ceea ce și-au asumat, până acum, pentru că, în CEO, nu s-a construit absolut nimic, nici grupuri pe gaz, nici parcuri fotovoltaice. Dacă parcurile fotovoltaice, să zicem că pot fi făcute într-un timp mai scurt și mă leg de faptul că sunt și interese foarte mari în acest sens ale investitorilor, un grup de gaze se construiește foarte greu și să își reamintească și să știe și liderii politici din județul Gorj că în planul de restructurare și în acest plan de decarbonizare a sistemului energetic grupurile pe gaze sunt pe o perioadă de tranziție, parcă de 10 ani. Atunci, vin și întreb, dacă au întârziat, faci un grup pe gaz, acum, închizi un grup pe cărbune care îți merge la cheie și vrei să faci unul pe gaz cu care vei merge doar câțiva ani. Deci, aici, trebuie să se gândească, pentru că ei zic că, domnule, trebuie să dea și un randament economic. Atunci, dacă acel grup pe gaz merge pe o perioadă scurtă de tranziție, peste câțiva ani, îl vei închide și pe ăla, nici măcar nu-și va amortiza cheltuielile. Eu vorbesc cu colegi care încă mai activează sau foști colegi care au ieșit la pensie și toți recunoaștem că grupurile pe gaz, dacă sunt prinse doar pe o perioadă de tranziție, adică vor fi și ele închise pe câțiva ani, nici măcar nu-și au rostul”, spune fostul lider sindical.

„Ar trebui să investească, totuși, în grupurile pe cărbune”

Manu Tomescu speră ca noul guvern să-și schimbe optica în privința cărbunelui și să facă investiții în grupurile pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia.

„Ar trebui să investească, totuși, în grupurile pe cărbune, pentru că tot le avem, nu necesită cheltuieli foarte mari, ca și cum ai face un grup pe gaz de la zero și, aici, mă refer la CEO. Ar putea să facă această tranziție numai pe grupurile pe cărbune astea care ne-au mai rămas, dar asta înseamnă să investească în ele și, de ce nu, să nu ne ferim de cuvântul subvenție, pentru că dacă această resursă, cărbunele nu va fi subvenționată de către stat, este clar că nu vom putea rezista, pentru că, din păcate, ăsta este costul, dar am văzut că și cu aceste costuri cărbunele încă susține sistemul energetic național. Spun asta ca să audă și liderii noștri politici locali, poate impun la București și acest adevăr, pentru că, din punctul meu de vedere, la CEO, nu mai este rentabil să faci, acum, un grup pe gaz, din moment ce îl vei închide peste câțiva ani. Promisiunea lui Nicușor Dan legat de realizarea acelui campion energetic național ar fi un lucru bun, gândiți-vă că CEO în ideea asta a fost format, ca el să facă parte dintr-o entitate mai mare, adică un mix energetic, și a fost oprit la jumătate. Să nu credeți că asta e intenția lui Nicușor Dan sau cine a propus acest lucru, pur și simplu, s-au uitat la concurența noastră din Uniunea Europeană, pentru că și polonezii și cehii și nemții au acest mix energetic”, a adăugat fostul sindicalist.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *