
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a purtat, recent, noi discuții la Bruxelles pe tema decalării termenelor de închidere a capacităților pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia. Oficialul a comuniat, pe Facebook, că a avut un dialog în acest sens cu comisarul european pe Energie. Sebastian Burduja a precizat că i-a explicat că, fără cărbune, România riscă să aibă probleme, la iarnă. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, este convins că prelungirea termenelor de închidere a centralelor pe cărbune va deveni o certitudine.
“Este ceea ce spuneam și în urmă cu un an sau doi, s-au demarat toate aceste discuții, nu este prima discuție pe care o are ministrul Energiei cu comisarul european, s-a discutat la nivel de Comisie Europeană, pentru că sunt toate argumentele puse pe masă pentru a continua cu această energie pe bază de cărbune, întrucât sunt alte elemente față de perioada în care s-a depus acel program de restructurare cu termenele care, în momentul de față, sunt total nerealiste. Se știe că grupurile pe gaze au deja o întârziere, pentru că vorbim, în momentul de față, de cel puțin 3 ani de zile față de data la care trebuia să fie puse în funcțiune, s-a văzut cât de importantă este această producție pentru sistemul energetic național, că asigură echilibrul lui. Deci, sunt argumente cât se poate de solide pentru a decala toate acele termene prevăzute în programul de restructurare. Cu siguranță, perspectiva este după anul 2032, ca idee, de a încerca să se treacă în rezervă de capacitate anumite grupuri. În momentul de față, vom avea cu certitudine o prelungire a termenelor din acel program de restructurare. Sunt discuții, nu se poate lua o decizie într-o zi, pentru că cei de la Comisia Europeană au cerut toate acele elemente care să fundamenteze luarea unei viitoare decizii. În momentul în care s-au dus și s-au depus toate acele argumente, cu siguranță, va veni și un răspuns din partea Comisiei Europene care va spune ce perioadă vor fi amânate acele termene”, a precizat parlamentarul de Gorj.




