
Vasile Frumuzache a fost reținut miercuri și și-a mărturisit fapta. „Mă șantaja, de aceea am ucis-o”, le-a spus anchetatorilor Vasile Frumuzache, care este căsătorit, are doi copii și locuiește în Monsummano Terme, relatează Rai News.
Potrivit anchetei carabinierilor din Florența și Prato, conduși de procurorul Luca Tescaroli, Denisa ar fi fost strangulată chiar în seara dispariției, în camera 101 a hotelului Ferrucci, unde primea clienți.
Descoperirea cadavrului
Trupul neînsuflețit al Mariei Denisa Paun, 30 de ani, care locuia la Roma, a fost găsit la Montecatini Terme (Pistoia). Femeia, cunoscută și ca Adas (după numele fostului soț) sau cu preudonimul Alexanda pe site-urile de escorte, dispăruse în noaptea de 15 spre 16 mai din Prato, unde se afla pentru întâlniri cu clienți. Miercuri, în jurul orei 11:20, cadavrul a fost descoperit într-o zonă greu accesibilă, ascuns printre mărăcini, lângă o casă părăsită.
Parchetul din Prato a dispus imediat o cercetare la fața locului, la care au participat carabinieri, echipele de investigații din Prato și Florența, precum și pompieri. Pe baza elementelor adunate, procurorul Luca Tescaroli a dispus reținerea cetățeanului român de 32 de ani, rezident în Monsummano Terme (Pistoia), sub acuzația de omor și ascundere a cadavrului.
Legătura cu crima organizată românească
Anchetatorii cred că Denisa fusese deja abordată de un grup criminal activ la Roma, care voia să o forțeze să intre într-o rețea de prostituție controlată de români. Carabinierii urmăresc această pistă analizând celulele telefonice, din care reiese că două smartphone-uri s-ar fi „conectat” scurt la telefoanele victimei în noaptea de 15 spre 16 mai.




