
O persoană a fost lovită de fulger în localitatea Jabenița, din județul Mureș.
28 de copaci au fost doborâți de vânt, dintre care 24 în municipiul Târgu Mureș, iar aproape 120 de apeluri au fost înregistrate la dispeceratul 112, duminică seara, în urma unei furtuni care a afectat estul județului Mureș.
„Până în acest moment, la nivelul județului Mureș au fost înregistrate aproximativ 120 de apeluri prin intermediul SNUAU 112, care au semnalat copaci căzuți pe autoturisme, carosabil sau pe fire de electricitate. Majoritatea acestor apeluri provin din municipiul Târgu Mureș. La această oră se desfășoară intervenții pentru degajarea copacilor în 28 de locații, dintre care 24 în municipiul Târgu Mureș. Pentru gestionarea situațiilor de urgență se intervine cu nouă autospeciale. Din nefericire, în localitatea Jabenița, o persoană a fost lovită de fulger în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase. Persoana este conștientă și cooperantă și a fost preluată de un echipaj SMURD Reghin. Aceasta va fi transportată la UPU Târgu Mureș pentru investigații medicale suplimentare’, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș.




