O femeie în vârstă de 63 de ani, din Braşov a suferit, sâmbătă, un accident în zona „Acele Cleopatrei”, sub Vârful Negoiu, după ce a alunecat pe zăpadă. Victima a suferit un traumatism cranian şi leziuni la nivelul membrelor superioare şi a fost evacuată de pe munte cu elicopterul SMURD de la Braşov.
”Deşi accidentată, persoana a reuşit să se deplaseze singură până la Cabana Negoiu, unde a fost preluată de echipa Salvamont de prim răspuns. După evaluarea stării victimei, s-a luat decizia extragerii acesteia din zona montană cu ajutorul elicopterului SMURD de la Braşov”, arată Salvamont. Intervenţia este in desfăşurare, echipa Salvamont Sibiu aşteptând sosirea elicopterului.




