
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări Cod Roșu, portocaliu și galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, pentru mai multe judeţe.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări Cod Roșu, portocaliu și galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, pentru mai multe judeţe.
În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt și Teleorman, valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Sâmbătă, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, în sudul Banatului și în Dobrogea continentală, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 15 și 20 de grade.