
Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor, susține că s-ar fi ajuns deja la o înțelegere cu Comisia Europeană pentru decalarea termenelor de închidere prevăzute în Planul de Restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Vîlceanu crede că meritele pentru acest demers vor fi asumate de actualul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, chiar dacă Sebastian Burduja a afirmat de mai multe ori că el a rezolvat situația. Fostul deputat de Gorj este convins că nu pot fi închise capacitățile pe cărbune până când nu sunt funcționale parcurile fotovoltaice și grupurile pe gaze, chiar dacă Mintia va începe în curând să livreze energie în Sistemul Energetic Național.
„Fostul ministru Burduja ne spunea zi de zi cum negociază și cum va rezolva problema, dar dacă l-am întreba acum, o să ne spună că el a negociat și că lucrurile sunt rezolvate. Ivan trebuia să vină și el să ne spună că face ceva. Acum ne spune că el negociază și practic reușita îi va aparține. Eu cred că este deja o chestiune rezolvată cu decalarea termenelor. Mă bazez pe faptul că nu ai ce pune în locul termocentralelor. Înțeleg că la Mintia se fac teste și că este foarte important acest lucru, dar Mintia este importantă doar pentru echilibrarea sistemului în Transilvania. Dar nu ajunge acest lucru și vei avea nevoie de termocentrale. Câtă vreme nu fac investițiile în fotovoltaice și, mai ales, în grupurile pe gaz, nu o să poți să închizi grupurile CE Oltenia”, a declarat Dan Vîlceanu.
Actualul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat recent că termocentralele pe bază de cărbune trebuie închise până la finalul anului, avertizând că, în caz contrar, România riscă să piardă două miliarde de euro din fonduri europene. Totuși, el a adăugat că intenționează să negocieze cu Comisia Europeană amânarea acestor termene.




