Dezvăluiri

Acuzații la adresa unui fost ministru al Energiei. “Este capacitat, în permanență, pentru a crea o criză energetică în România”

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, acuză că fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, “a rămas omul OMV”

Laurențiu Ciurel îl taxează pe fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, după ce a sugerat că Transelectrica ar fi transmis că România nu mai are nevoie de cărbune. În plus, actualul europarlamentar l-a întrebat pe actualul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, ce demersuri a făcut pentru prelungirea vieții centralelor pe cărbune. Virgil Popescu a ținut să precizeze că Ivan a coordonat comitetul de decarbonizare, constituit la nivel guvernamental. Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, acuză că fostul ministru al Energiei “este capacitat, în permanență, pentru a crea o criză energetică în România”.

Laurențiu Ciurel afirmă că Virgil “a rămas omul OMV”

„E complicat de descifrat domnul Virgil Popescu, pentru că nu este prima dată când se contrazice sau să spunem direct, minte. Vă aduc aminte că, atunci când Termocentrala Rovinari a celebrat 50 de ani de existență, a venit și dânsul și a promis solemn în fața a 100 și ceva de oameni că nu se va opri grupul 3 și că toate grupurile de la Rovinari vor rămâne în rezervă de capacitate. La fix 2 luni, după aceea, ordinul dânsului a fost ca grupul 3 să se închidă definitiv, să se caseze. Cred că este singurul politician sau om cât de cât avizat care spune, la ora asta, că România nu mai are nevoie de cărbune. Eu vreau să vă aduc în discuție poziția pe care a avut-o un fost ministru al energiei, Bogdan Nicolescu, care este, la ora aceasta, în consiliul de supraveghere al OMV Petrom și care acuză direct de pe acea poziție OMV de practici aproape ilegale cu privire la funcționarea în România. Adică, sunt la limita legalității. Domnul Virgil Popescu a fost și a rămas omul OMV, dânsul este capacitat în permanență pentru a crea o criză energetică în România, pentru că, în situațiile acestea de criză, unii pot să speculeze”, spune fostul șef din CE Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *