Dezvăluiri

Pregătiri pentru grevă la CE Oltenia! Anunțul unui lider sindical: „Dacă bugetul este strâmb, atunci ne pregătim de grevă!”

Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt într-o stare de tensiune de câteva săptămâni, după ce bugetul companiei nu a fost aprobat nici până în prezent de Ministerul Energiei. În ultimele zile, salariații și-au exprimat pe rețelele de socializare nemulțumirile și chiar intenția de a declanșa o grevă. Acum și primul lider sindical din cadrul CE Oltenia anunță că această opțiune este luată în calcul. Alin Munteanu, președintele Cartel ALFA Gorj, precizează că, în cazul în care Bugetul de Venituri și Cheltuieli nu este aprobat în forma trimisă către ministerul de resort, adică fără pierderi pentru angajații companiei, se va declanșa conflictul de muncă.
„Deocamdată nu a sosit bugetul; să vedem în ce formă va ajunge la Gorj. Dacă Bugetul de Venituri și Cheltuieli nu revine în forma inițială, și anume fără pierderi pentru angajați, suntem pregătiți să începem protestele”, a declarat Alin Munteanu, liderul Cartel ALFA Gorj.

Îl așteaptă pe Bogdan Ivan

Liderii sindicali ai CE Oltenia așteaptă vizita ministrului Energiei, Bogdan Ivan, care a declarat că va veni în Gorj pentru a discuta problemele Complexului Energetic Oltenia. Până acum, vizita întârzie, la fel cu negocierile cu Comisia Europeană privind amânarea termenelor de închidere prevăzute în Planul de Restructurare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *