
Traficanții de droguri devin tot mai inventivi. Polițiștii au descoperit 5 kilograme de cocaină și 170 de kilograme de canabis ascunse în cutii de gresie și în patru automate de cafea, într-un transport venit din Spania.
Drogurile urmau să ajungă pe piața din Romania iar valoarea lor se ridică la 3 milioane de euro. Cinci persoane sunt cercetate, iar două dintre ele au fost arestate.

Substanțele interzise, cu o valoare de piață de aproximativ 3 milioane de euro, descoperite în interiorul a 4 tonomate de cafea, au fost indisponibilizate în cursul zilei de ieri, 17 iulie, în cadrul unei acțiuni de prindere în flagrant delict, realizată de către polițiști, în județul Arad.
De asemenea, în sarcina aceleiași persoane s-a reținut că, la începutul lunii iunie 2025, ar fi introdus în România, tot din Spania, aproximativ 80 de kilograme de canabis (drog de risc), pe care le-ar fi lăsat într-un depozit, situat în municipiul Cluj-Napoca.




