
Un deținut român a murit în celula de izolare a unei închisori din Prato, Italia, iar autoritățile nu exclud varianta unui omor.
Un deținut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din Prato, oraș aflat pe locul al doilea ca mărime în Toscana, Italia. Cazul a declanșat o anchetă a biroului procurorului local, care a precizat că nu exclude ipoteza unei crime.
Bărbatul se afla într-o celulă de izolare din motive disciplinare la momentul decesului, iar procurorul șef Luca Tescaroli a declarat că în cadrul anchetei a fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cauzei morții. De asemenea, anchetatorii analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul penitenciarului pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs tragedia.




