
Festivalul „Film în sat“ pe care actorul Cuzin Toma, care îl interpretează pe Firicel din serialul „Las Fierbinți“, îl organizează în comuna sa de baștină, Peștișani, a debutat marți seară.
Pentru că autoritățile nu au mai susținut financiar evenimentul, cei care doresc să participe trebuie să achite un bilet de intrare de 15 lei.
În prima seară, îndrăgita interpretă Olguța Berbc a susținut un spectacol pe scena festivalului. La festival au venit și turiști din alte zone ale țării.
„Mi se pare fascinant ce face Cuzin cu acest festival pentru că, într-un fel sau altul, oamenii ăștia au cam fost uitați de niște decenii deja și faptul că ne apropiem, ne cunoaștem, e un public pe care l-am pierdut și uite că îl regăsim”, a spus Iura Luncașu, regizor, pentru Pro Tv.
Irina Margareta Nistor, invitat de onoare al festivalului, a spus că se simte foarte bine în Peștișani: „Public există, filme există, artiști există, adică nu a dat nimeni bir cu fugiții, vorbesc dintre invitați, deși nu e așa de simplu. Să nu uităm că am făcut vreo 5 ore de la București aici și nu-mi pare deloc rău, drumul e frumos și plăcut și îți face bine, lumea te salută, ați venit din nou, ce bine, e mai mult decât orice.”




