
Un bărbat din Capitală s-a trezit luni noaptea cu un piton regal în baia apartamentului său, aflat în Piața Universității. Terifiat, bucureșteanul a sunat la 112.
„A fost semnalată prezența unui șarpe într-un apartament de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Reptila a fost preluată în siguranță, fiind înlăturat orice potențial risc pentru locatari”, a declarat Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.
A doua zi, bucureșteanul a aflat că reptila ajunsă în baia lui avea un proprietar.
„El are un terariu, un loc special amenajat pentru el și, probabil, când am desfăcut geamul ca să îi schimb apa, a rămas întredeschis și a ieșit. S-a mai întâmplat, dar l-am găsit în casă. Însă de data asta nu l-am găsit o perioadă mai lungă de timp. Mai mult ca sigur a plecat pe coloană de apă”, a mărturisit Cristina Petcu, proprietara pitonului regal.
Pitonul regal nu este veninos, dar este un animal de tip constrictor.




