
Guvernul a adoptat, în ședința din 14 august, Hotărârea inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru consolidarea activității Gărzii Naționale de Mediu (GNM) și punerea în funcțiune a echipamentelor achiziționate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că „astfel comisarii de mediu vor interveni mai rapid şi mai eficient în punctele de frontieră şi în zonele cu risc ecologic ridicat”. Ea a precizat că „România are obligaţii ferme în cadrul procesului de aderare la OCDE, iar întărirea capacităţii instituţionale a Gărzii Naţionale de Mediu este un obiectiv central în acest demers. Cel mai important este faptul că, prin această hotărâre, instituim cadrul legal şi mijloacele tehnice prin care comisarii vor fi dotaţi cu camere video portabile (bodycam-uri) şi vor putea utiliza imaginile obţinute cu drone ca mijloace de probă în aplicarea sancţiunilor, reducând necesitatea deplasărilor suplimentare pe teren. Reforma presupune reducerea numărului de posturi de conducere, dar creşterea efectivelor operative, pentru a asigura un act de control mai eficient şi mai transparent”.
Prin PNRR, GNM a fost dotată cu 709 camere video purtate pe corp, 16 drone, 271 de camere video de bord, opt sisteme de scanare a camioanelor, 16 vehicule speciale de intervenție și 43 de autovehicule suplimentare.
Hotărârea de Guvern prevede și modificări organizatorice: angajarea a 150 de noi comisari de teren, reducerea posturilor de conducere de la 72 la 64, scăderea numărului de subsecretari de stat de la 3 la 2, precum și reorganizarea direcțiilor și serviciilor prin comasări și optimizări.
„Această reformă schimbă fundamental modul în care Garda Naţională de Mediu îşi desfăşoară activitatea. Vom interveni mai rapid şi mai eficient în punctele de frontieră şi în zonele cu risc ecologic ridicat, având atât forţa umană, cât şi tehnologia necesară pentru a acţiona fără întârziere”, a mai spus Buzoianu.
Potrivit acesteia, rezultatul imediat va fi „o creştere a eficienţei în aplicarea sancţiunilor”, iar pe termen mediu, „o reducere vizibilă a poluării şi a infracţionalităţii de mediu”. „Această schimbare consolidează poziţia României în procesul de aderare la OCDE şi transmite un mesaj ferm către toţi operatorii economici: legea se aplică fără excepţii, iar probele video şi foto sunt de netăgăgduit. În final, ne aşteptăm la o creştere a gradului de reciclare, la reducerea depozitelor ilegale de deşeuri şi la o protecţie reală şi eficientă a mediului înconjurător”, a adăugat ministra Mediului.
0 77




