
Liderii de sindicat de la cele două federații reprezentative din cadrul Complexului Energetic Oltenia au solicitat să li se permită consultarea ultimei forme a Bugetului de Venituri și Cheltuieli al companiei. Documentul a fost retrimis de Ministerul Energiei către conducerea CE Oltenia pentru a fi operate unele modificări, iar sindicaliștii suspectează că anumite sume ar fi putut fi modificate.
Totuși, întâlnirea pe această temă are șanse reduse să se desfășoare în această lună, mai ales în contextul în care președintele Directoratului CE Oltenia, Dan Plaveti, se află în concediu.
„Din câte știu eu, bugetul a fost retrimis conducerii Complexului Energetic Oltenia deoarece reprezentanții Ministerului Energiei au considerat că, într-un capitol, apare o sumă prea mare. Eu atât știu. Sper să nu fie vorba de alte aspecte, pentru că ceea ce au semnalat ei acolo sunt chestiuni minore, care s-ar fi putut rezolva rapid. Să vedem care este noua formă a BVC-ului și atunci putem discuta pe marginea ei”, ne-a relatat o sursă.
Bugetul de Venituri și Cheltuieli a fost transmis săptămâna trecută de conducerea companiei către Consiliul Concurenței, urmând ca ulterior să ajungă la Ministerul Energiei pentru aprobare.




