La data de 23 august a.c., în jurul orei 22:40, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier, produs pe strada Mihai Viteazu, din oraşul Ocna Sibiului.În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, spre strada Olarilor, un bărbat de 27 de ani, din judeţul Gorj, pe fondul altor preocupări la volan, a acroşat un alt autoturism parcat.Testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma autoaccidentului, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situaţiei de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.




