Ultima oră

Peste 7.000 de voluntari din Gorj s-au înscris până acum la campania de curățenie națională Let’s Do It, România


Pentru acțiunea Let’s Do It, România, care va avea loc pe 20 septembrie, până în momentul de față pentru județul Gorj s-au înscris 7.123 de persoane.
Astfel, pe 20 septembrie 2025, Asociația „Let’s Do It, România!”, în parteneriat cu ADIS Gorj, organizează o nouă ediție a Zilei de Curățenie Națională, desfășurată simultan în toate cele 41 de județe ale țării.
Anul acesta se împlinesc 15 ani de la prima mobilizare națională, iar Ziua de Curățenie Națională are pentru prima dată statut oficial, fiind recunoscută prin Legea nr. 266/2024, care stabilește ca a treia sâmbătă din luna septembrie să fie dedicată acestei acțiuni civice.
Ediția din 2025 are ca temă „Prietenul la nevoie se cunoaște”, un mesaj care subliniază solidaritatea, responsabilitatea colectivă și prietenia în comunități.
Participare la nivel național
• În ultimii ani, peste 2,6 milioane de voluntari au participat la acțiunile „Let’s Do It, România!”, contribuind la curățarea a mii de hectare de teren.
• Evenimentul beneficiază de sprijinul autorităților publice, al instituțiilor educaționale și al mediului privat.
Implicare în județul Gorj
În județul Gorj, instituțiile publice, agenții economici și persoanele fizice sunt invitate să se înscrie până pe 10 septembrie 2025 prin:
• Email: adisgorj@gmail.com
• Telefon: +40 720 481 036
• Platforma oficială: letsdoitromania.ro
Mesajele organizatorilor
„Ne dorim ca și anul acesta să fim cât mai mulți în stradă și să spunem răspicat că locul deșeurilor nu este pe câmpuri, pe marginea apelor sau în păduri, ci în spațiile special amenajate.”
— Luis Popa, coordonatorul acțiunii în județul Gorj
„Ziua de Curățenie Națională nu mai este despre noi, ci despre fiecare om care participă. La 15 ani de Let’s Do It, România! și la prima ediție recunoscută prin lege, îi așteptăm pe toți cei care cred într-o țară mai curată să ni se alăture pe 20 septembrie.”
— Ștefan Buciuc, Președinte „Let’s Do It, România!”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *