
Mihai Weber afirmă că a venit momentul ca, la nivelul județului Gorj, să fie lăsate la o parte “toate răutățile și frustrările” și așezat la aceeași masă. Deputatul PSD vrea să fie făcut front comun pentru a rezolva diverse probleme ale județului. Una dintre cele mai importante este prelungirea activității Complexului Energetic Oltenia. Mihai Weber este convins că ministrul Energiei, Bogdan Ivan, va convinge reprezentanții Comisiei Europene să decaleze termenele de închidere a centralelor pe cărbune.
“În primul rând, trebuie subliniat că este o premieră pentru județul Gorj ca un ministru al Energiei să afirme concret că au început discuțiile oficiale cu Comisia Europeană pentru amânarea termenului de închidere a centralelor pe cărbune. Este lucrul pe care ni l-am dorit de ani de zile pentru a fi inițiat. Toți liderii județeni au făcut tot felul de interpelări parlamentare, cât și prin dialog cu liderii locali și naționali, pentru ca această discuție să înceapă. Este absolut firesc ca acest subiect să ne preocupe pe toți, pentru că vorbim despre o unitate economică vitală pentru județul Gorj. În lipsa unei prelungiri, consecințele ar fi dramatice: mii de locuri de muncă pierdute, o posibilă creștere a prețului energiei și, mai ales, o criză socială greu de controlat în întreaga regiune. Cu atât mai important este contextul actual, în care avem un ministru din Gorj, domnul Miruță, care a susținut constant continuarea activității CEO. Astfel, există toate argumentele și șansele pentru ca acest demers să se concretizeze. Să nu uităm că, potrivit calendarului de închidere stabilit, în urmă cu câțiva ani, unitățile pe cărbune ar urma să se închidă, la sfârșitul acestui an. Este esențial ca, în următoarele luni, să primim un răspuns pozitiv din partea Comisiei Europene privind prelungirea termenelor de funcționare a capacităților pe cărbune de la CE Oltenia”, afirmă liderul PSD Gorj.
„Dacă lucrăm împreună, în echipă, putem lăsa ceva în urmă”
Mihai Weber este convins că dacă toți factorii de decizie vor face echipă și vor lucra împreună, se pot realiza investiții importante pentru județul Gorj.
“Avem, în prezent, un ministru din județul Gorj în actualul guvern, iar Radu Miruță a susținut constant continuarea activității în cadrul Complexului Energetic Oltenia.În acest context, fac un apel către toți liderii politici și toate persoanele care ocupă funcții importante în aparatul central și local, nu doar din zona politicului sau a parlamentului. Este momentul să lăsăm deoparte toate răutățile, frustrările și diferențele și să ne așezăm la aceeași masă. Numai așa putem construi ceva durabil pentru județul Gorj. Dacă lucrăm împreună, în echipă, putem lăsa ceva în urmă pentru comunitatea noastră. Putem construi spitalul de care gorjenii au nevoie, un spital nou, modern. Putem sprijini activitatea CEO, asigurându-i un viitor și o tranziție firească, etapizată, nu bruscă, așa cum s-a întâmplat în alte țări care și-au închis treptat capacitățile energetice. Tot în echipă putem realiza și acel drumul de mare viteză care leagă Craiova de Târgu Jiu. Putem sprijini investiții în rețele de apă și canalizare, în infrastructura rutieră, în reconstruirea școlilor, grădinițelor și dispensarelor. Toate aceste lucruri contribuie direct la creșterea calității vieții fiecărui gorjean. De asemenea, putem valorifica uriașul potențial turistic al județului Gorj, dar doar prin implicare, colaborare și unitate”, a adăugat parlamentarul.




