Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu (PSD), va coordona pentru un an dezvoltarea Olteniei, după ce marţi a fost ales prin votul preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor de municipii, oraşe şi comune din regiune preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
„Este o responsabilitate pe care mi-o asum cu bună-credinţă şi cu gândul la ceea ce putem construi împreună pentru întreaga regiune. Pentru Vâlcea, acest parteneriat regional se traduce în proiecte concrete. Doar prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Consiliul Judeţean Vâlcea derulează investiţii de aproape 100 milioane euro – fonduri europene, aflate în diferite stadii de implementare: modernizarea celui mai lung drum judeţean – DJ 676 Cerna – Vaideeni – Irimeşti – Bălceşti (cca 76 km); reabilitarea şi modernizarea Maternităţii din cadrul SJU Vâlcea; consolidarea şi modernizarea Şcolii Profesionale Speciale Bistriţa, reabilitarea şi dotarea Centrului Andreea. Alături de colegii mei din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, am discutat astăzi despre direcţiile majore de dezvoltare ale Olteniei”, a transmis Rădulescu, printr-o informare de presă.
El a precizat că printre obiectivele pe care şi le-a propus pentru acest mandat este şi înfiinţarea Organizaţiei de Management a Destinaţiei Oltenia, care va pune în valoare frumuseţile şi potenţialul turistic al regiunii.
„Îmi doresc ca acest mandat să însemne nu doar cifre şi contracte, ci rezultate vizibile pentru oameni – drumuri mai bune, spitale moderne, şcoli moderne şi o Oltenie mai atractivă pentru toţi cei care trăiesc aici sau ne vizitează”, a mai adăugat preşedintele CJ Vâlcea.




