Un bărbat a fost condamnat miercuri, 24 septembrie, la 30 de ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat asupra soției sale, decizie pronunțată la Curtea de Apel Craiova. Este, potrivit datelor disponibile, cea mai mare pedeapsă aplicată până acum în România pentru o astfel de faptă.
Judecătoarea Sorina Mărinaș, care a făcut parte din completul de judecată, a comentat public hotărârea, exprimându-și satisfacția pentru sentința pronunțată.
„N-am vreun sentiment de milă, deși sunt conștientă că va muri în detenție. Fapta, grefată pe antecedente, e atât de gravă încât determină eliminarea oricărei remușcări. Ba, dimpotrivă, e o soluție care pe mine mă bucură, știu că am scăpat societatea de un ins care era o bombă cu ceas”, a scris magistrata pe pagina sa de Facebook.
Ea a subliniat importanța schimbării de perspectivă în practica judiciară, pentru ca accentul să fie pus mai mult pe victimă decât pe agresor:
„Aș vrea să fie o soluție care să revigoreze un pic practica pe procesul de individualizare, să nu ne mai uităm atât la agresor, să ne uităm mai mult la victimă, la frica ei, să ne gândim cum a scăpat și a mers pe stradă, să ceară ajutor, având un batic legat care să oprească sângerarea masivă de la gât.”
Decizia Curții de Apel Craiova este considerată una de referință, având în vedere gravitatea faptei și antecedentele inculpatului, care mai fusese condamnat anterior pentru omor și tentativă de omor.




