
Cinci tineri, între care trei adolescente de 15 şi 16 ani, au fost transportaţi la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe un drum din localitatea Brăniştari, judeţul Giurgiu.
Accidentul s-a produs în localitatea Brăniştari, fiind implicat un singur autoturism. Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Staţiei Colibaşi, cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi patru din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
„Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe partea carosabilă. Echipajele medicale au preluat persoanele rănite – doi bărbaţi în vârstă de 23 de ani şi trei adolescente de 15 şi 16 ani – şi le-au transportat la spitale din Capitală”, a transmis ISU Giurgiu.




