
O judecătoare din Bucureşti a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru infracţiuni de abuz în serviciu. Ea este acuzată că nu a redactat, timp de patru ani, nicio sentinţă penală, astfel neputând fi traşi la răspundere penală patru inculpaţi pentru tentativă de omor. Aceştia erau condamnaţi la pedepse între 5 şi 12 ani de închisoare.
Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate, având calitatea de judecător la o instanţă din Bucureşti, pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu.
„Inculpata nu a respectat prevederile normelor de procedură penală şi a omis să redacteze în decursul a mai bine de patru ani o sentinţă penală pronunţată pe 1 septembrie 2020, nerespectând cu bună ştiinţă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 406 alin. 3 Cod procedură penală, încălcând astfel prevederile art. 8 din Codul de procedură penală. Prin acest comportament a fost împiedicată tragerea la răspundere penală, începând de la 1 octombrie 2020 şi până în prezent, a patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie”, arată reprezentanţii PICCJ, luni, într-un comunicat de presă, conform ziare




