Ultima oră

Breșă majoră de securitate în Penitenciarul Târgu Jiu

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost zguduită de o breșă de securitate fără precedent, fiind dezvăluită de Sindicatul Polițiștilor de Penitenciare. Deținuți pricepuți în IT au preluat controlul sistemelor informatice.

Deținuți-hackeri, inclusiv unul autodeclarat cu nume de cod în rețeaua Anonymous, au preluat controlul sistemului informatic al poliției penitenciare, din Penitenciarul Târgu Jiu, modificând date sensibile: pedepse, drepturi, mobilități și vizite intime.

Potrivit sindicatului, deținuții au creat conturi de administrator cu acces total la sistemul informatic al ANP, inițial furnizate personalului, în mod necorespunzător. Aceste conturi nu au fost verificate sau retrase, permițând deținuților să studieze și să manipuleze sistemul timp de luni de zile. „Nu doar să vadă, ci și să modifice: pedepse, drepturi, mobilități de deținuți și în general… ORICE”, avertizează reprezentanții sindicatului.

Breșa a fost descoperită accidental de o polițistă care a observat inadvertente în conturile alocate deținuților, cum ar fi sume de bani sau cumpărături neautorizate (fișa electronică a deținutului, n.r.). Deținuții au avut acces la date de securitate, filmări de intervenții și intenționau să cloneze întreaga aplicație pentru a o vinde pe piața neagră la un preț exorbitant. „Nu au avut nicio opreliște în a obține și transmite în exterior date de securitate, aspecte care țin de siguranța penitenciarelor”, se menționează în comunicat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *