Dezvăluiri

De ce nu au fost realizate grupurile pe gaze la CE Oltenia. Acuzațiile unui fost senator

Complexul Energetic Oltenia ar fi trebuit să realizeze, conform planului de restructurare a companiei, centrale pe gaze la Turceni, Ișalnița. În plus, un altul ar trebuit construit la Craiova 2.

Fostul senator de Gorj, Dian Popescu, acuză că grupurile pe gaze prinse în planul restructurare a CE Oltenia nu au fost realizate din cauza incompetenței factorilor responsabili. În opinia sa, singurele investiții care se vor construi sunt parcurile fotovoltaice de către OMV.

„A fost impostură în competența celor care au făcut studiile de fezabilitate. La Termo Craiova, au estimat un termen de finalizare de un an și jumătate, doi ani, când, în realitate, doar turbinele durează minimum trei ani, poate chiar cinci. Nicio firmă nu a venit la licitație să-și asume finalizarea într-un an, tocmai pentru că era irealist. La Ișalnița, au făcut studii de fezabilitate subevaluate, de aceea s-au organizat trei licitații și nu s-a prezentat nimeni. La Turceni, nu mai comentez, singurul lucru care se face, acolo, este că OMV-ul instalează niște panouri solare pe groapa cenușă. Cu cât instalăm mai multe regenerabile, cu atât prețul energiei crește. Crește, pentru că lumea nu înțelege că, odată cu dezvoltarea regenerabilelor, este nevoie și de o sursă de energie elastică, adică una care poate răspunde rapid la variațiile de consum. România nu are, în prezent, capacitatea de a susține acest tip de energie. De exemplu, seara și dimineața, consumul explodează, sistemul energetic are nevoie de între 2000 și 3000 MW suplimentari pentru a acoperi vârful, la prânz, când e soare și producția regenerabilă e mare, trebuie să scadă capacitatea. Această energie elastică poate fi obținută din hidrocentrale, din capacități de stocare sau din alte surse flexibile. Nu mai vorbim doar despre energie în bandă, ci despre energie care poate urca și coborî rapid în funcție de cerere”, spune Dian Popescu.

Îi consideră vinovați și pe lideri pentru planul de închidere a CEO

Dian Popescu îi consideră vinovați de închiderea grupurilor pe cărbune și pe liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia. Fostul senator le reproșează că n-au pus presiune pe factorii de decizie, pentru schimbarea termenelor, în momentul în care a fost făcut public planul de restructurare a CEO.

„Îi consider vinovați și pe liderii de sindicat din Gorj, ca să nu-i spun mai dur, pentru că ei, la acel moment, aveau puterea să protesteze, exact cum au făcut-o în trecut. Vă aduceți aminte, când se dorea mutarea sediului, au ieșit în stradă? Atunci, au reacționat, au făcut presiuni. Aveau acea forță sindicală. Ei trebuiau să facă presiuni pe ministrul Energiei și pe decidenții din 2019-2020, să nu accepte deciziile impuse de Comisia Europeană fără garanții clare. Trebuiau să fie la masa discuțiilor, când s-a decis trecerea pe gaze cu tot cu grafice, termene, angajamente. Și când au văzut că acele grafice nu se respectă, că sunt alte interese la mijloc, trebuiau să protesteze, în numele salariaților Complexului Energetic Oltenia. Asta le reproșez: că nu au fost activi în momentele cheie. Îmi aduc aminte perioada când eram senator, erau foarte activi. Săreau în gâtul nostru imediat, ca politicieni, apăreau pe toate posturile de televiziune. De data asta? Liniște totală. Ba mai mult, l-au și aplaudat pe ministrul Virgil Popescu, când a venit la Complexul Energetic Oltenia. N-am înțeles niciodată asta. Cum adică, îl aplauzi pe omul care te lasă fără locuri de muncă în județ? Care închide termocentralele. De ce nu au reacționat liderii de sindicat, la vremea respectivă? ”Vreau să le cer și eu o explicație. E treaba lor. Dar un lucru e clar: să nu credeți că se vor întâmpla lucruri bune în județul Gorj. Acele termocentrale vor fi închise”, a adăugat fostul senator.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *