
Ministrul PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat o prelungire a vieții CE Oltenia până în 2029. Fostul ministru, Virgil Popescu, l-a contrazis, europarlamentarul precizând că termenele au fost decalate doar până în vara anului 2026. Deputatul PSD Claudiu Manta afirmă că Virgil Popescu nu mai are “căderea morală” să vorbească pe subiectul Complexul Energetic Oltenia.
“ N-am ce să comentez ce spune domnul Virgil Popescu. Dânsul a răspuns la interpelările pe care noi le-am adresat, parlamentarii PSD, că nu se poate renegocia planul de restructurare și că termocentralele și minele de la CEO trebuie închise. Iată că n-a fost așa și bine că n-a fost așa, așa că domnul Virgil Popescu nu mai are căderea, nici măcar morală, să vorbească despre acest subiect, după ce a vrut să facă rău Complexului Energetic Oltenia. A mai afirmat fostul ministru, și chiar a ținut să sublinieze, că este ultima amânare, că nu va mai exista alta. Evident că așa s-a pus problema din partea Comisiei Europene. Acum, aceeași discuție a fost, și în 2020–2021, pentru că dumnealui a avut grijă să precizeze, și atunci, când erau discuțiile cu Comisia Europeană, că „va fi ultima amânare. Haideți să ajungem în acel moment. Este evident că trebuie să se schimbe ceva în această abordare, și suflul nou a fost adus de ministrul Ivan, căruia trebuie să-i mulțumim, și întregii echipe de la minister. (…) Evident că, mai devreme sau mai târziu, va trebui făcută această tranziție. Dar această tranziție trebuie făcută cu cap, sigur, punând altceva în loc și în ritmul natural, nu așa, de 2–3 ani închidem. Vom închide, când nu mai avem rezervă, când avem ce să punem în loc, vom închide când vom avea asigurată securitatea energetică a acestei țări și o alternativă viabilă pentru oameni. Când toate aceste condiții vor fi îndeplinite, sigur că putem să discutăm și despre așa ceva. Dar, până atunci, nu”, a conchis deputatul.




