
Potrivit planului de restructurare, Complexul Oltenia va funcționa, de la 1 ianuarie 2026, cu 3 grupuri pe lignit, până în 2029. Acest lucru l-a anunțat și ministrul Energiei după discuțiile cu Comisia Europeană. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, afirmă că oficialii de la București au obținut “o păsuire pentru perioada de iarnă”, până în august.
„Mare lucru, n-am înțeles, dar intuiesc, după spusele ministrului, pur și simplu, au obținut o păsuire pentru perioada de iarnă, poate chiar mai mult, nu până în martie, aprilie sau mai, până în august. În rest, e același plan de restructurare care e în vigoare și e parafat și îl cunoaște toată lumea. Deci, noi, în momentul de față, avem șase grupuri energetice în funcțiune, de care ne putem folosi. Trei la Rovinari, două la Turceni și unul la Ișalnița. Deci, în total șase. Conform planului de restructurare care există în ființă. La 1 ianuarie 2026, noi trebuia să rămânem cu trei grupuri și restul de trei să le închidem. Respectiv, unul la Ișalnița, unul la Turceni și încă unul la Rovinari. Asta, începând cu 1 ianuarie 2026. Așa prevedea planul. Deci, rămâneam cu trei grupuri două la Rovinari, unul la Turceni și funcționam cu trei grupuri, până în 2029, la sfârșitul lui 2029. Iar, din 2029 până la sfârșitul lui 2030, adică încă un an, e prevăzut în plan că mai mergeau două grupuri la Rovinari.Dar cele trei grupuri care ar fi trebuit să meargă, de la 1 ianuarie 2026, funcționau în baza unui mecanism trasat de Transelectrica, de compensare. Adică, dacă costul de producție al meu era mai mare decât prețul de vânzare, să zicem, îl produceam cu șapte lei și îl vindeam cu cinci lei, dau un exemplu, ăia doi lei mi-i compensa Transelectrica în baza acelui mecanism. Și tot în plan mai scrie, dacă citiți cu atenție, că în lipsa acestui mecanism de compensare, noi eram liberi să funcționăm oricând doream, dacă prețul de vânzare a energiei era mai mare sau egal cu costul de producție. Mai mare, ca să ai și un anumit profit, acolo, un leu”, a precizat liderul sindical.
Au scăpat de concedieri, în această iarnă
Constantin Mitrescu afirmă că o consecință a amânării închiderii centralelor pe cărbune este că, de la 1 ianuarie, nu vor mai fi concediați 4500 de angajați ai CEO, disponibilizările fiind amânate până în august 2026.
„Ne-a ajutat să trecem iarna și să nu facem disponibilizarea a 4.500 de oameni, la 1 ianuarie, acum. Când vedeți că le-a dat voie și cu Govora și cu Craiova 2, și la noi, când vor pica și cele două grupuri, vă dați seama… Din august, va trebui să facem ce spunea domnul Ivan, să dăm 4.500 de oameni afară, dacă nu se întâmplă nimic până atunci. Pentru că, din august, ne întoarcem la plan. Practic, au fost amânate concedierile până în luna august, vreo 7-8 luni de zile. Practic, asta e: ne-au mai lăsat să trecem iarna. Cam atât. Iarna și, să zicem, încă două-trei luni de vară”, a adăugat liderul sindical.




