Dezvăluiri

Termocentrala din CE Oltenia care se închide definitiv. “Au premeditat să fie îngropată!”

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis ca Termocentrala Ișalnița să nu mai producă niciun megawatt, începând de vineri.

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, retragerea din exploatare, începând de vineri, a grupului energetic de la Termocentrala Ișalnița. Colosul energetic va fi oprit cu o lună mai devreme decât termenul inițial, 1 ianuarie 2026, pentru a permite realizarea lucrărilor necesare de pregătire și conservare a instalațiilor până la sfârșitul lunii decembrie. În aceste condiții, începând din 21 noiembrie, Termocentrala Ișalnița nu va mai produce niciun megawatt. Gelă Ionescu, lider sindical în cadrul termocentralei din județul Dolj, acuză că închiderea unității a fost premeditată de conducerile companiei, în ultimii 4 ani.

„Era de așteptat. Atât timp cât, în urmă cu 4 ani, s-a aprobat un program de restructurare în care Termocentrala Ișalnița era propusă pentru închidere, începând cu ianuarie 2026, era clar că nu ne mai putem aștepta la ceva bun din partea conducerii Complexului Energetic Oltenia. Totul a fost premeditat, pas cu pas, în ultimii 4 ani, nu s-au mai alocat bani pentru reparații, nu s-au mai făcut investiții, nu s-au mai realizat angajări. Dacă ne uităm pe statistici, observăm că Ișalnița a funcționat cu doar 300 de salariați, rulând un singur grup. Cu toate acestea, în 2024, termocentrala a avut rezervă de capacitate și a funcționat foarte bine, chiar producând peste 1 TWh. Asta înseamnă că ne-am depășit producția planificată pentru anul 2024. Și ”totuși, în ciuda rezultatelor, s-a dorit închiderea Ișalniței. Iar acum, am ajuns în punctul în care acest lucru devine realitate. Începând de vineri, conform deciziei luate în Directorat, Ișalnița nu va mai produce energie electrică”, a precizat liderul sindical.

Ce se va întâmpla cu angajații

La Termocentrala Ișalnița, lucrează aproximativ 200 de angajați cu contracte pe perioadă nedeterminată. Mare parte dintre ei ar urma să fie transferați, cel mai probabil, la Termocentrala Turceni, potrivit lui Gelă Ionescu.

„În mare parte, situația este încă în analiză. Eu sper ca toți salariații cu contracte pe perioadă nedeterminată să fie direcționați către Sucursala Turceni, care este cea mai apropiată de județul Dolj. Știm cu toții că celelalte locații sunt foarte departe, iar oamenii nu pot fi puși, mai ales la o vârstă înaintată, să facă naveta 70-80 km dus și tot atâția întors, în fiecare zi. Fizic, nu te mai ajută corpul la un asemenea efort zilnic.O parte dintre salariați vor rămâne la Ișalnița, pentru că noi încă alimentăm Termocentrala Craiova 2 cu apă. De asemenea, mai avem instalații inclusiv în zona electrică, ce vor rămâne funcționale. Așadar, o mică parte din angajați vor fi menținuți, aici, însă, deocamdată, nu știm exact câți poate 30, 40, 50 de persoane, dar acest lucru nu este stabilit clar. Cei cu contracte pe durată determinată, din păcate, riscă să rămână pe dinafară. Ie-am transmis și domnului președinte al Directoratului, domnul Plaveti, că trebuie să se găsească o soluție și pentru acești oameni. Ne-am folosit de ei patru ani de zile, iar acum, pur și simplu, să le strângem mâna și să le spunem ‘la revedere’, nu este corect. Și ei și-au adus contribuția la funcționarea și veniturile Complexului Energetic Oltenia. Merită respect și un tratament echitabil” , a adăugat sindicalistul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *