
Fonduri din bugetul Complexului Energetic Oltenia au fost aprobate pentru termocentrala nefuncțională de la Chișcani, Brăila. Compania este obligată să asigure și în 2026 analize de laborator pentru apele uzate deversate în fluvial Dunărea. Nimeni nu știe ce activitate mai are personalul de la Chișcani. Cert este că se alocă an de an sute de mii și chiar milioane de lei pentru a menține siguranța și integritatea agregatelor și a instalațiilor. Aici sunt două grupuri pe gaze naturale care nu au funcționat până acum.
Termocentrala nu a generat niciun kilowatt de energie din momentul preluării sale, în urmă cu peste 11 ani. Preluarea a avut loc ca parte a unui acord prin care CEO a recuperat o creanță financiară, însă promisiunile referitoare la integrarea sucursalei în Sistemul Energetic Național nu au fost îndeplinite până în prezent. În ciuda lipsei de utilitate economică și tehnică, sucursala de la Chișcani continuă să fie inclusă în planurile financiare ale Complexului, fiind prevăzută și în Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru 2025.
În anul 2022, Complexul Energetic Oltenia a evaluat posibilitatea vânzării sucursalei de la Brăila, însă demersul a fost abandonat din cauza unor probleme juridice. Sucursala a fost preluată de CEO în 2013, pentru a recupera creanțele de 30 de milioane de lei de la Electrocentrale Grup SA, sumă pentru care CEO a achitat și o sumă suplimentară.
Deși deține Termocentrala pe gaze de la Chișcani, CEO își propune construirea a două grupuri pe gaze naturale la Turceni și Ișalnița. Teoretic, ar putea opera grupuri pe gaze deja existente, fără a construi noi centrale.
Investițiile în aceste proiecte sunt incluse în Planul de restructurare și decarbonare. Grupul de gaze de la Turceni ar trebui să fie realizat de CEO în colaborare cu Tinmar Energy, iar cel de 850 MW de la Ișalnița ar urma să fie construit de o companie deținută de CEO și ALRO. Investițiile au întârzieri de trei ani, iar termenul de finalizare, prevăzut inițial pentru 2026, ar putea fi extins până în 2030.




