Dezvăluiri

ANRE a retras licențele pentru două grupuri pe cărbune de la Turceni și Ișalnița. Unitățile sunt închise definitiv

Două grupuri energetice pe cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au fost oficial scoase din funcțiune, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a retras licențele de exploatare, la solicitarea companiei. Practic, grupurile 7 de la Turceni (330 MW) și 7 de la Ișalnița (315 MW) nu vor mai putea fi repornite niciodată.

Decizia apare în hotărârile adoptate în ședința de marți, 18 noiembrie, a Comitetului de Reglementare al ANRE, fiind formulată ca „Modificarea Licenţei nr. 1085 pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice și termice… acordate operatorului Complexul Energetic Oltenia SA”. Măsura intră în vigoare la 24 noiembrie.

Potrivit unor surse, măsura echivalează cu retragerea definitivă a licențelor de furnizare pentru cele două grupuri. Ambele unități erau deja în proceduri de închidere: grupul 7 de la Turceni se afla în conservare din 1 iunie, iar cel de la Ișalnița fusese scos din exploatare în ianuarie 2024, cu o scurtă repornire în vară. Închiderea lor definitivă a fost inclusă în planul de restructurare al CEO și solicitată de Ministerul Energiei pentru respectarea jaloanelor din PNRR.

Cinci grupuri vor rămâne operaționale la CE Oltenia

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat recent că toate cele cinci grupuri aflate încă în funcțiune la CE Oltenia vor fi disponibile în această iarnă. Trei dintre ele — Rovinari 4 și 5, precum și Turceni 5, fiecare cu o capacitate de 310 MW — vor continua să producă energie până în 2030, în urma unui acord cu Comisia Europeană.

”Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă! După ce am obţinut, prin negociere cu Comisia Europeană, modificarea calendarului de închidere a capacităţilor energetice pe bază de cărbune, am avut astăzi o nouă întânire cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia şi conducerea companiei”, a transmis ministrul Energiei.

Pentru celelalte două grupuri — Rovinari 6 și Turceni 4 — sunt analizate scenarii de menținere după 31 august 2026, fie în rezervă strategică, fie în conservare. Ministerul Energiei a anunțat, de asemenea, că grupurile Craiova 1 și 2, precum și Govora 3 vor rămâne active.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *