Editorial

Mai anulăm niște alegeri dacă măsurile de austeritate nu vor da roade?


Care este soluția pentru a scăpa de deficitul de peste 9%? Este întrebarea la care încearcă să răspundă politicienii, în primul rând. Dar răspunsul nu poate fi oferit nici de politicieni, nici de economiști. Este nevoie de politici echilibrate, pentru că ele sunt suportate de oameni, nu de echipamente sau doar de Institutul Național de Statistică. Hârtia suportă fără probleme durerea sau foamea, dar contribuabilii nu. Ori politicienii aflați la putere au jurat, în parlament sau în fața președintelui, că vor face totul pentru propășirea poporului român. Deci nu trebuie să stea cu ochii doar pe cifre atunci când fac politicile publice.
Sunt de acord cu tăierile și cu majorările, însă în măsura în care produc efectele scontate și în măsura în care sunt însoțite de alte măsuri de susținere economică a celor afectați. Și măsurile nu înseamnă întotdeauna alocări financiare de la bugetul de stat, ci politici inteligente care pot fi propuse de politicieni, însă numai în consultare cu specialiștii. Înainte de a le implementa, ar putea să îi întrebe și pe cei afectați sau pe reprezentanții acestora. Asta vrem să propunem și vă anunțăm și pe voi.
Adică, nu ai cum să propui creșterea TVA la infinit fără să realizezi că vor exploda prețurile. Ori Bolojan nu pare să înțeleagă că se lucrează cu oameni care achită sau nu impozite, care au copii sau care au nevoie de tratamente medicale și trebuie să-și plătească facturile de la o lună la alta. Și, mai ales, care au nevoie de educație.
Recent, premierul a făcut o declarație publică legată de TVA și a dat exemplul Ungariei, unde Taxa pe Valoarea Adăugată este de 27%. Dar nu a mai spus ce rezultat a avut ultima creștere de TVA în România și că încasările au scăzut. Nu mai menționează la ce nivel sunt prețurile în Ungaria și ce se întâmplă cu puterea de cumpărare în țara noastră.
Pare simplu la prima vedere să reduci cheltuielile, dar efectele nu sunt întotdeauna cele scontate. Să zicem, într-o familie: ai veniturile lunare clare și cheltuielile mai mari. Vezi de unde tai: reduci consumul la utilități, mai puțină mâncare, mai puține haine, mai puțină educație, fără concediu, fără multe altele. Când faci asta și cu o țară, lucrurile nu funcționează la fel. S-ar putea să apară efecte contrare. Adică, dacă majorezi TVA și impozitele, vei produce inflație, creștere de prețuri și scădere a consumului. De asemenea, creșterea taxelor nu se traduce imediat în mai mulți bani la bugetele locale și central, ci în amânarea plății sau chiar neplata taxelor. Deci efectul este invers.
Prin urmare, orice politică sau măsuri de austeritate, guvernanții nu ar trebui să le ia fără consultarea cât mai multor specialiști în economie și în alte domenii și fără să explice poporului ce vor să facă. Cine merge în magazine, cine plătește impozitele, cine alimentează la pompă, cine merge la vot? Poporul! V-a pus în funcții să îi faceți viața mai bună, nu să-l împingeți în sărăcie. Apoi, dacă poporul se radicalizează și, la vot, pune ștampila pe alte pătrățele, cum facem? Mai anulăm niște alegeri? Politicienii trebuie să fie mai responsabili față de greutatea funcțiilor pe care le ocupă și să nu se mai joace de-a guvernarea și de-a competența.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *