
Echipa de handbal masculin CS UCB Târgu Jiu încheie anul cu un succes important pe teren propriu, impunându-se cu scorul de 39-33 în fața formației CSM Făgăraș, într-un meci spectaculos și plin de ritm. Sub comanda antrenorilor Adi Gorun și Bogdan Chepea, “universitarii” gorjeni au demonstrat determinare, unitate și un joc ofensiv de calitate.
Vedeta partidei a fost Florin Dalian, care a avut o evoluție excelentă și a devenit cel mai bun marcator al gazdelor, cu 11 goluri, contribuind decisiv la victoria categorică a echipei.
Triumful de sâmbătă are o semnificație aparte, fiind ultimul meci disputat în acest an pentru CS UCB Târgu Jiu. Cu acest rezultat, formația gorjeană încheie turul pe un meritoriu loc 4 din 7 în Seria C a Diviziei A, o poziție care oferă încredere și perspective bune pentru partea a doua a campionatului.




