Politică

Cuțitoiu: Am speranța că putem vorbi și în următorii 10 ani de CE Oltenia!

Prelungirea termenelor prevăzute în Planul de Restructurare de la Complexul Energetic Oltenia le-a dat curaj politicienilor gorjeni, care anunță că viitorul producătorului de energie din Gorj ar putea fi prelungit pentru o perioadă mult mai mare. Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Marius Cuțitoiu, crede că se poate vorbi despre producerea de energie electrică la CE Oltenia și în următorii 10 ani, mai ales că urmează să fie derulate și proiectele care vizează realizarea de parcuri fotovoltaice și grupurile pe gaze. Social-democratul a mai precizat că, în momentul de față, Sistemul Energetic Național nu poate fi văduvit de aportul energiei produse pe bază de cărbune, mai ales că un grup de la Nuclearelectrica urmează să intre în revizie.

„Trebuie să existe o direcție clară de siguranță pentru Complexul Energetic Oltenia, ținând cont că urmează să deruleze în viitor contractele pentru parcurile fotovoltaice și pentru grupurile pe gaze. Eu am speranța că putem vorbi în următorii 4–5 până la 10 ani de Complexul Energetic Oltenia. Sunt optimist”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Marius Cuțitoiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *