
La doar trei luni, Milan-Andrei trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Micuțul a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută, o boală gravă ce necesită tratament complex și de lungă durată. Medicii din România au recomandat ca terapia să continue la Spitalul Bambino Gesù din Roma, unde există șanse reale de vindecare, inclusiv printr-un transplant de măduvă.
Pentru părinții lui, Daiana și Andrei Stănulescu, costurile sunt însă uriașe și depășesc cu mult posibilitățile lor. Într-un mesaj emoționant, nașii copilului, Corina și Dan Hortopan, au făcut apel la solidaritate:
„Milan-Andrei este finuțul nostru, are doar 3 luni și trece prin cea mai grea luptă a vieții lui. Cu inima deschisă, vă cerem ajutorul. Orice donație, oricât de mică, contează enorm, iar o distribuire poate însemna o șansă în plus pentru vindecarea lui Milan-Andrei.”
Cum putem ajuta! Donațiile se pot face direct în conturile părinților:
• Cont în lei: RO46INGB0000999918816628
• Cont în euro: RO04INGB0000999918810982
• Titlu: Stanulescu Andrei Emilian
• Mențiune: donație pentru Stanulescu Milan-Andrei
„Faptele bune ne unesc” – spectacol caritabil
Solidaritatea comunității din Gorj s-a transformat într-un gest concret. Marcela Bertha a anunțat organizarea unui spectacol caritabil intitulat „Faptele bune ne unesc”, programat pentru 8 ianuarie 2026, ora 17:00, la sala Anna din complexul Riviera (lângă Exflor) din Târgu Jiu.
Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 15 decembrie, la prețul de 40 lei/persoană, iar toți banii strânși vor fi direcționați către părinții lui Milan-Andrei.
„Dorim ca acest spectacol să fie o lecție de viață pentru noi toți: să fim buni ori de câte ori putem și să nu încetăm să ne rugăm la Dumnezeu pentru micuțul Milan-Andrei. Împreună putem salva o viață”, a transmis Marcela Bertha.
Artiști implicați
Pe scenă vor urca artiști consacrați și îndrăgiți, care au răspuns imediat apelului umanitar:Olguța Berbec, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Dani Cotan, Dumitru Vasilescu, Cristina Lăcătușu, Elisabeta Vasile, Claudia Dascălu, Mihai V. Priescu, Angy Mutu, Bianca Săpunaru și trupa ei, Stefanie (Liceul Tudor Vladimirescu), Briana Bertha (Liceul de Arte Târgu Jiu), Delia Barbu, Adriana Popovici Lolea … și mulți alții.
O comunitate unită pentru o viață
Povestea lui Milan-Andrei este o lecție de solidaritate și speranță. Fiecare donație, fiecare bilet cumpărat, fiecare distribuire a mesajului poate însemna o șansă în plus pentru acest copil.
Spectacolul „Faptele bune ne unesc” nu este doar un eveniment artistic, ci un act de iubire și responsabilitate. Este dovada că atunci când comunitatea se mobilizează, poate schimba destine. Haideți să fim parte din această minune și să arătăm că împreună putem salva viața lui Milan-Andrei!




