Actualitate

Lichior mănăstiresc, la vânzare într-o mănăstire din Gorj! Vezi unde!

Mănăstirile din România au ajuns adevărate supermarket-uri, pentru că beneficiază de o serie întreagă de facilități fiscale. Mănăstirile nu plătesc absolut niciun impozit pentru sumele pe care le încasează, indiferent de produsele vândute.

De exemplu, la magazinul Mănăstirii Tismana sunt comercializate diferite produse, ca la un supermarket. Nu lipsesc, bineînțeles, obiectele bisericești (iconițe, mir, candele, lumânări, calendare religioase, brățări, lănțișoare), până la diferite sortimente de ceaiuri, alifii, tincturi, siropuri, miere cu efecte binefăcătoare. De asemenea, în magazinul mănăstirii se mai găsesc diferite produse alimentare, cum ar fi zacuscă sau pește. Surprinzător este că în magazin sunt la vânzare diferite sortimente de lichioruri, asta deși consumul exagerat de băuturi alcoolice este condamnat de biserică.

Sfânta Scriptură nu condamnă consumul moderat de alcool, ci excesul care duce la tulburarea minţii şi pierderea controlului.

„În Cartea Psalmilor (102,16) se arată unul dintre efectele consumului de alcool: «vinul veseleşte inima omului», iar în Noul Testament, Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: «De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni» (1Timotei 5,23).

În schimb, tot Scriptura atrage atenţia asupra efectelor înşelătoare pe care le poate avea consumul de alcool. În cartea Proverbelor (20, 1) este scris că «vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept».

Consumul exagerat de alcool care duce la beţie este condamnat, apostolii recomandându-le primilor creştini să aibă mare grijă. «Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul», se spune la Efeseni 5, 18-19.

Beţivii sunt condamnaţi în Biblie, despre ei spunându-se că nu se vor mântui, fiind puşi pe aceeaşi treaptă cu cei lacomi sau cu hoţii. «Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu», se spune la 1 Corinteni 6, 10.

Părintele Ilie Cleopa, în cartea «Ne vorbeşte părintele Cleopa», spune că beţia este păcat de moarte sufletească pentru orice om, că îl duce la desfrânare, la distrugerea familiei, la sminteală publică, la tot felul de boli, la sărăcie, la ucidere şi la osândă veşnică“, conform publicației Adevărul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *