
Nicu Bunoaica îi taxează pe parlamentarii PSD și PNL de Gorj, în contextul în care Complexul Oltenia abia a mai livrat câteva sute de megawați, deși este ger. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 este convins că actualul guvern ”nu va investi un leu în termocentrale”. Nicu Bunoaica le reproșează parlamentarilor social-democrați și liberali că nu ia atitudine la situația în care a ajuns CE Oltenia, dar și faptul că nu se opun măsurilor de austeritate pe care le impune Guvernul Bolojan. În opina sa, toți ar trebui să-și dea demisia. Liderul sindical este convins că actualul guvern ”nu va investi un leu în termocentrale”.
„Lipsa cărbunelui a făcut ca ponderea cărbunelui în SEN a scăzut drastic de câteva zile, deși este cel mai frig . Deci, nu se mai poate exploata la capacitățile care se făceau odată, din cauza lipsei investițiilor. Excavatoarele sunt căzute, am spus, au probleme cu benzile, au probleme cu fronturile, am auzit, acum, că sunt surpări care nici nu se declară. Au o grămadă de probleme, și mecanice, deci numai și numai probleme. Nu se poate, toți politicienii vin și spun, vin și mulțumesc că ce? Dar Complexul Energetic Oltenia fără investiții nu mai poate funcționa. Ați văzut că am avut dreptate ce am spus, s-a întâmplat și la Craiova, unde Olguța Vasilescu spune: «Domnule, știți, nu-i termocentrala mea, e a statului, să investească Bolojan». Bolojan nu va investi un leu în termocentrale, clar. Ei au făcut înțelegere într-una cu președintele la nivel de Uniunea Europeană și se merge pe programul de închidere. Vedeți că habar nu au de ce se întâmplă în țara asta, să dezvolte economie, să ai energie pentru industrie. Care industrie? Toți falimentează, sute de întreprinderi falimentează. Am văzut că nici parlamentarii de la Gorj nu zic nimic. Weber ar fi cazul să-și dea demisia, omul ăsta, din funcția pe care o are, în primul rând, pentru că PSD-ul este un partid care putea să schimbe situația de mult, nu acum. Acum, e târziu, dar o poate schimba. Adică, nu poți să înfometezi poporul, să închizi mii de întreprinderi, și tu să taci din gură. Nu i-am văzut pe la televizor că mai ies deloc. (…) Din punctul meu de vedere, Weber, Manta, toți de la PSD și PNL ar trebui să-și dea demisia, să se ducă acasă. Care sunt baroni au bani să-și continue viața, dar să lase oameni capabili, oameni pregătiți, oameni care știu ce să facă cu țara asta, nu s-o ducă în sărăcie și s-o termine de pe harta lumii.(…) Îi văd pe acolo că vin după ce se implementează măsuri drastice, măsuri de sărăcire și de omorâre a românilor și spun că ei trag o linie roșie, dar ridică mâna. Adică, Ilie Bolojan nu poate să ia o decizie fără acordul lor, din alianța de guvernare, fără acordul PSD-ului și PNL-ului. Lor le e teamă să iasă de la guvernare. Dacă ar fi, acum, alegeri parlamentare, eu vă garantez că PSD-ul nu ia nici 5%. Nu. Numai ei și neamurile lor vor vota PSD-ul”, tună și fulgeră sindicalistul.




