Ultima oră

Zeci de percheziții la o rețea de aranjare a pariurilor sportive

Poliţiştii au făcut, miercuri, 34 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive. Mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, sunt suspectate că au influenţat şi au alterat rezultate ale unor partide din Liga a III-a, inducând în eroare organizatori de pariuri sportive. Suspecţii ar fi obţinut astfel foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei. Un număr de 21 de persoane au fost duse la audieri.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, Poliţia Municipiului Ploieşti şi Biroul pentru Combaterea Infracţiunilor contra Persoanei şi Patrimoniului au pus în executare, miercuri, 34 de mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar privind înşelăciune în domeniul pariurilor sportive.
Activităţile au fost desfăşurate în judeţele Prahova, Vâlcea, Argeş, Cluj, Ilfov şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competiţional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum şi alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acţionat în mod coordonat, în scopul influenţării şi alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federaţia Română de Fotbal. Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfăşurării meciurilor şi la integritatea competiţiei sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât şi în agenţii de profil, creând aparenţa unor pariuri conforme cadrului legal, în condiţiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute şi prestabilite”, au transmis polițiștii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *