Politică

Ce amendament a făcut un deputat de Gorj pentru CE Oltenia, la Legea bugetului de stat

Deputatul AUR, Ionelia Priescu, a făcut un amendament la Legea bugetului de stat, pe 2026, pentru Complexul Energetic Oltenia.

Ionelia Priescu a solicitat, prin amendamentul depus la Legea bugetului de stat, alocarea a 85 de milioane de euro către Complexul Energetic Oltenia, reprezentând diferența de grant aferentă ajutorului de stat acordat pentru restructurarea societății. Parlamentarul afirmă, însă, că amendamentul a fost respins. Priescu susține că a purtat o discuție pe tema acestei probleme cu ministrul Energiei. Potrivit deputatului AUR, Bogdan Ivan ar fi promis va avea grijă ca suma să fie alocată către CEO, în luna iunie, când se va face rectificare bugetară.

“Aveam date din interiorul companiei, pe care le-am folosit pentru a face un amendament la Legea Bugetului. Uitați, acum, am plecat de la întâlnirea cu ministrul Ivan. Am amendat Legea Bugetului în sensul în care statul român, anul acesta, prin lege, să dea acel ajutor de stat restant pe anul 2025, de 428 de milioane lei, către Complexul Energetic Oltenia. Suma aceasta, așa cum au spus foarte mulți oameni din Complexul Energetic Oltenia, ar fi rezolvat problema financiară a societății. Din păcate, cei din comisie, atunci când a trebuit să-mi susțin proiectul, au zis că pe amendamente nu există discuții. Nu am mai putut să-i adresez întrebări în mod direct domnului ministru, însă, după, m-am dus, acolo, m-am prezentat, i-am spus că sunt deputat de Gorj și domnul ministru a spus în felul următor: că e nevoie de acești bani pentru certificatele de carbon de-abia în luna septembrie a acestui an și va avea dumnealui grijă ca, în luna iunie, la rectificare, suma să fie alocată. Acum, rămâne să vedem dacă domnul ministru Ivan se va ține de cuvânt și dacă chiar este stăpân pe aceste decizii. Ce am obținut e un fel de promisiune că acești bani, foarte mulți, e vorba de 85 de milioane de euro, vor fi virați Complexului Energetic Oltenia, în luna iunie, la rectificare”, a conchis Ionelia Priescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *