Ultima oră

Bărbat aflat în scaunul rulant, ucis în bătaie de chiriașul său

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Săcele, județul Brașov, a fost găsit mort în apartamentul său marți, 17 martie, după ce administratorul blocului a alertat autoritățile, îngrijorat că victima nu răspundea la ușă sau la telefon. Ancheta a scos la iveală un caz șocant: crima ar fi fost comisă de chiriașul bărbatului, cu care acesta locuia de la începutul lunii.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Săcele, împreună cu un echipaj SMURD și cu ajutorul unei rude a victimei care deținea o cheie, s-a pătruns în locuință unde a fost identificată victima, o persoană de sex masculin în vârstă de 64 de ani, care prezenta leziuni de violență la nivelul capului”, a declarat prim-procurorul Adrian Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, potrivit publicației locale Bună ziua Brașov.

Investigațiile poliției au arătat că victima i-ar fi cerut agresorului să părăsească locuința, ceea ce a declanșat un conflict violent. „În seara zilei de 16 martie 2026, posibil pe fondul unei dispute intervenite din acest motiv, agresorul l-a lovit de mai multe ori cu piciorul pe victimă în zona capului, în zona toraco-abdominală și la membre și l-a sugrumat, provocându-i astfel decesul”, a precizat sursa citată.

După comiterea faptei, suspectul a sustras cardul bancar al victimei și a plecat spre Gara Brașov. De acolo, a călătorit cu trenul pe ruta Sighișoara – Sibiu – Arad, intenționând să ajungă la Budapesta.

Pe parcursul următoarelor 24 de ore, echipe de polițiști din cadrul IPJ Brașov, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Săcele, împreună cu polițiștii din IPJ Arad, au reușit să identifice suspectul.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *