Politică

Primarul care crede că ”Gorjul va fi o ruină!”

Primarul liberal al comunei Urdari, Mihai Calotă, a ajuns la concluzia că județul Gorj va fi “o ruină”, în contextul în care planul de închidere a CE Oltenia și reducerile masive de personal sunt în continuare puse în aplicare de guvernanți.

Mihai Calotă se așteaptă la o depopulare masivă a județului Gorj după închiderea carierelor și grupurilor pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia. De la 1 aprilie, 1476 de angajați încadrați pe perioadă determinată vor fi trimiși acasă, iar, de la 1 mai, încă 317 salariați vor fi concediați. În aceste condiții, primarul comunei Urdari se așteaptă ca tinerii care vor rămâne fără locuri de muncă să lase satele pustii și să plece după un trai mai bun în alte părți. Mihai Calotă afirmă că primarii au construit degeaba creșe și grădinițe, pentru că vor rămâne goale.

“Ne doare că nu mai este energie în Gorj și oamenii vor pleca în străinătate și Gorjul va rămâne o ruină. Satele se depopulează pe zi ce trece. Am muncit degeaba să facem școli reabilitate, biserici, creșe, grădinițe, tot ce a fost nevoie în comunități, și, acum, n-o să mai fie copii, ca peste tot s-au împuținat, se împuținează pe zi ce trece. Dar ei nu se gândesc la viitorul țării acesteia, căci cu timpul vor fi pustii satele și comunele din județul Gorj, deoarece n-au locuri de muncă. O alternativă pentru locuri de muncă nu s-a făcut nimic, până în prezent, nici o alternativă pentru energie electrică n-au pus nimic în loc. Nimic, nimic. Nu dau un kilowatt în plus, în afară de hidrocentralele care au fost făcute și nici alea terminate. Nu numai în Gorj, și-n Gorj începute și neterminate. ONG-urile nu lasă să se lucreze, să meargă mai departe. Deci, toată treaba merge spre distrugere, nu se ține cu oamenii și cu oamenii din comunități, care au avut un serviciu și era foarte bine pentru economie.(…) Nimeni nu a făcut nimic, doar să închidă și să plece, nu-i interesează de oameni”, a conchis primarul liberal.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *